De la nămeți, sub soarele plajelor mediteraneene. Ieșenii, la primul antrenament în Antalya | GALERIE FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Delegația clubului CSM Poli Iași a ajuns în cursul serii de joi în Antalya, iar vineri dimineață elevii lui Eugen Neagoe au efectuat deja primul antrenament pe malul mării. Ieșenii sunt cazați la Hotel Kamelya World Selin, un resort de cinci stele care oferă condiții excelente de cazare, antrenament și refacere.

După chinul din ultima săptămână, când s-au pregătit și la temperaturi de -15 grade, pe zăpadă, ieșenii au parte de o vreme foarte bună în Antalya. Cerul este senin, temperatura de aproximativ 14°C, iar terenurile de antrenament sunt foarte bune.

Vineri și sâmbătă, elevii lui Neagoe vor efectua câte două antrenamente, iar duminică, unul, în cursul dimineții. În aceeași zi, de la 17:00, este programat primul meci amical al stagiului de pregătire, contra echipei Șahtior Karagandy, locul 9 în prima ligă din Kazakhstan.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024

„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”

Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic

Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă

O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!

Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă

Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!

VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona

Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului

Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×